IGOr grosu

Un antreprenor cu o experiență de peste 18 ani în lumea afacerilor.

antreprenor

investitor

business strategist

vizionar

Despre mine

Îmi place să mă descriu drept un om integru și spiritual. Pe parcursul acestor aproape două decenii, am pus bazele a peste 15 businessuri de succes în domenii diverse.
De la car sharing la imobiliare și materiale de construcții, am explorat și am reușit într-o gamă variată de industrii. Am dedicat o parte semnificativă a carierei mele dezvoltării companiei SUNNY DEVELOPMENT, unde sunt cofondator.
Scopul nostru este să construim proiecte imobiliare ambițioase în 6 țări. Aceste proiecte oferă o oportunitate investițională excelentă, cu randamente extrem de profitabile pentru investitori. Cu noi, poți obține venituri pasive fără a te implica direct, astfel încât să îți poți bucura de viață în mod liber.
Pe lângă afaceri, cred în dezvoltarea personală și vindecarea spirituală. Îmi doresc să te ajut să-ți atingi potențialul și să-ți descoperi misiunea în viață. Organizez retreat-uri de transformare pentru cei deschiși spre dezvoltare personală. În aceste experiențe, poți învăța să trăiești o viață autentică și împlinită.
Iti multumesc ca esti aici si ca mi-ai citit povestea. Sunt nerabdator sa o aflu si eu la randul meu pe a ta.

Proiectele personale

De peste 10 ani sunt mentor si ghid spiritual al persoanelor deschise spre vindecare, transformare si imbunatatire. Imi doresc ca din ce in ce mai multe persoane sa simta fericirea si sa traiasca in aceasta stare continua si constienta.

MASTERGROUP EROUL NEAMULUI

Intreaga linie materna si tot neamul de pe linia paternă așteaptă venirea celui care isi asuma misiunea de a vindeca traumele neamului. Prin vindecarea acestora, tu devii eroul neamului tau, primind toate darurile materiale si spirituale in viata.

RETREAT-URI

Retreaturile sunt calea de descoperire a menirii noastre unice, a sensului nostru pe Pamant. În cadrul retreatului ne dezbrăcăm de tot ceea ce știm despre noi, vindecăm ADN-ul nostru de traume și trăim conexiunea profunda cu sufletul nostru.

Proiectele de business

De-a lungilor celor 20 de ani de activitate mi-am construit un portofoliu diversificat. Companiile pe care le-am fondat și cele în care acționez ca investitor împărtășesc același set de principii și valori cu mine – ONESTITATE, INTEGRITATE, ÎNCREDERE și CALITATE.

Înscrie-te în RETREAT GRECIA

Retreat-ul va avea loc intre 23 – 31 mai 2024. In urma inregistrarii vei fi contactat de Igor Grosu pentru discutarea a mai multe detalii legate de aceasta experienta.